Ghidul Parintilor – Esti Sau Nu Un Model Pentru Copilul Tau?

A ajuta parintii sa-si inteleaga mai bine copiii, este onorant si deopotriva un act mai mult decat responsabil.
Pornim de la premisa ca uneori parintii, ca si copiii lor, de altfel, nu trebuie sa fie “agresati” cu sfaturi date cu orice pret, ca, in general, un sfat este mai bine aplicat atunci cand este cerut explicit decat atunci cand este dat “gratuit”.

    Arta de a fi parinte:

Iata cateva sfaturi pe care le putem da totusi la modul general, pe care le putem include in referatele si lectoratele pentru parinti atat de necesare:

  • Parintele este de-a lungul vietii un model pentru copil, fapt ce il obliga sa-si controleze tot timpul atitudinea in fata copilului;
  • Parintele are capacitatea de a invata din greseli. “Greselile au valoare pentru ca, de cele mai multe ori cei mai multi dintre noi invatam mai mult din greselile noastre decat din succese” (M.Crasovan, 2005, p.116)
  • Comunica speranta si optimism, degaja relaxare;
  • Trebuie sa fie integru, sa existe o corelatie intre ceea ce spune si ce face, dar si ce pretinde copilului – sa stie ca, tot timpul, faptele sale au un impact major asupra copilului;
  • Parintele trebuie sa dovedeasca intelepciune in luarea unor decizii cat mai corecte, superioare valoric si valabile pe termen lung – prin extensie, copilul va invata de la parinte sa aleaga intre mai multe posibilitati pe cea mai buna, atunci cand se afla la o rascruce de drumuri, sa invete curajul sau cumpatarea, selectia valorilor, stabilirea prioritatilor.
  • Parintele sa-l motiveze pe copil, dandu-i, in acelasi timp, incredere in fortele proprii, curajul de a risca, de a incerca, de a se dezvolta.
  • Perseverenta parintelui, unitatea de cerinte si consecventa in scopul urmarit ar trebui sa fie insotita se de o reala judecata de valoare, de critica. Acest aspect sa fie facut intotdeauna argumentat, explicat si numai in sens pozitiv si constructiv, pentru a ajuta la dezvoltarea persoanei si a personalitatii copilului.
  • Parintele nu trebuie sa uite ca el este, in permanenta, suportul psihologic al copilului, vizand nevoile personale si emotionale ale acestuia, precum si capacitatea de integrare sociala, mai tarziu.
  • Un aspect deloc de neglijat este acela, al valorizarii sinelui la adevaratii parametrii: complexele de inferioritate sau de superioritate nu au ce cauta in relationarile copilului cu ceilalti.
  • Atitudinea adultilor influenteaza comportamentul copiilor, acestia fiind ca niste “bureti” ce absorb informatiile primite. Prin urmare, daca micutul traieste intr-un mediu de critica si cicaleala, el va invata sa condamne; daca va trai in ostilitate, el va deveni agresiv; daca traieste in teama el va invata sa devina anxios; daca este inconjurat de ridicol, el va deveni timid; daca traieste in rusine, el va invata sa se simta vinovat; asa cum daca traieste in incurajare, va fi increzator, iar daca traieste in acceptare si afectiune, va invata sa iubeasca.
  • Parintele este de partea copilului, ajutandu-l sa evite evenimentele neplacute, avertizandu-l in legatura cu consecintele, nu de a ameninta. Copilul sa aiba posibilitatea de a alege intre a se comporta in felul respectiv, suportand si consecintele sau, dimpotriva.